Admir atât de mult copiii mici, ei au deja ceva după care toți tânjim, și cu toate acestea în inocența lor nici măcar nu realizează asta. Când te-au trezit ultima data prietenii cu bulgări de zăpadă în geam și ai plecat cu ei la săniuș până tărziu în noapte? Scuză-mă, acum îți dă un sms și vă vedeți în Pub că doar e frig afară. Când ai petrecut ultima oară CONȘTIENT până dimineața? Dacă nu e vreo sărbătoare sau zi națională cu siguranță aceste frănturi de momente îți sunt străine. În timpul zilelor în care lucrezi opt-doisprezece ore pe zi și vii acasă extenuat, mai ai tu oare starea necesară să te relaxezi cu adevărat? Nu, stai câteva ore pe rețelele de socializare și adormi, iar a doua zi te găsește la fel de obosit. Toată această rutină îți fură esența vieții pe zi ce trece și tu devii tot mai neliniștit, neîmplinit și fără speranță. Te simți încarcerat, culmea e că hoții închid victimele, nu invers. Îi marginalizăm pe cei smintiți și îi elogiem pe cei inteligenți. Râdem de cei care se uită la o floare și zâmbesc, cei care vorbesc cu animalele lor de companie pe stradă, cei care te salută frumos dimineața (deși nu te cunosc și nu-i cunoști), cei care te așteaptă în căminele lor sau în centre "de specialitate" ca pe un oaspete mult așteptat cu o bucurie incomensurabilă... Îi considerăm periculoși sau proști și îi închidem, ei nu sunt ca noi. Ne distanțăm în mod brutal de ei până când sufletul lor arzând se face cenușă- moment în care devin persoane reci. Ajung să urască oamenii și să-și "deschidă ochii".
Confuzia se naște din cenușă și rezultă panică, haos. Cel care te-a salutat cu zâmbetul pe buze dimineața aceasta, da, cel îmbrăcat "ciudat" și nu prea înzestrat fizic, ai râs de el, nu-i așa? Te-ai amuzat teribil de speranța lui firavă și inocentă că ar putea să-l iubească și pe el cineva? Dorința lui de afecțiune pe care tu ai sfâșiat-o cu o brutalitate
sublimă. L-ai făcut să urască totul, să se urască pe el însuși, te-ai transformat într-o teroare zâmbitoare. Ai trecut pe lângă el ca o furtună devastatoare pentru inima sa.
Au trecut ceva ani, tu te mulțumești să ai câte un partener la câteva săptămâni, dar te simți atât de singură... Pe el l-ai ruinat în acel moment și i-a luat mult să-și vindece rănile, să-și regăsească fericirea de a trăi, dar a reușit. A avut mereu acea inocență fatală și oarecum prostească de care ți-e ție acum atât de frică. Visele lui s-au îndeplinit, are o familie fericită și iubitoare, e acceptat pentru ceea ce este, însă tu te vinzi pentru puțină atenție. Vrei, speri la o iubire adevărată și sinceră, dar cele ca tine au parte doar de atenție cu beneficii. Colinzi seară de seară cluburile și cauți cu disperare dragostea, ironic. Cine e cel smintit acum?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu