duminică, 8 ianuarie 2017

Unitate în diversitate


În anul 1640 în Anglia a avut loc un război civil sângeros între susținătorii regelui (cavalerii) și tabăra parlamentară ("capetele rotunde"), după ceva vreme în sânul coloniilor americane se putea remarca numărul exorbitant al sclavilor negri și atunci încă o dată în istorie drepturile omului au fost încălcate. S-au restabilit legile, reetichetat și acum sunt iar încălcate, doar că sub altă copertă (de data aceasta mai comercială).

Omul a fost înaintea doctrinei, însă dorința indiscutabilă a acestuia pentru siguranță l-a făcut să "nască" una. Nu doctrina a inventat omul, însă doctrina poate modela sau deforma, dacă te supradozezi. Credințele religioase în loc să apropie oamenii, i-a dezbinat, i-a aruncat cu nonșalanță și tact la poli opuși, i-a făcut să creadă că sunt diferiți pe baza aparențelor și credințelor cu care s-au asociat. Religia îți impune într-o oarecare măsură- o limită. În exces îți poate limita modul de a gândi și de a precepe realitatea. Este otrăvitor să credem că deținem adevărul absolut, că doar noi avem dreptate și facem ceea ce e corect, iar toți ceilalți greșesc. 
Conceptul de "unitate în diversitate"este foarte mult tratat în cultură și în sociolingvistică și se referă la ideea că faptul de a fi diferiți este de bine, este util și chiar recomandat. O unitate în care cooperăm pentru binele tuturor fiind idealul. Poți să atribui un ideal unei idei, unui concept, dar nu atribui niciodată un ideal unei ființe. Să nu-i dai dreptate lui Elekes Levente care susține că "atunci când cazi într-o groapă, scopul nu e să te ferești data viitoare, ci să o astupi ca generațiile noi să se poate plimba liniștite fără să își rupă picioarele"? Poate că el nu știe că în viață trebuie să faci ceva pentru TINE, că restul se descurcă. Ție să-ți fie bine, apoi orice altceva nu e treaba ta. Conform ideii acestui strălucit tânăr- arunci gunoiul (că doar nu tu trebuie să-l strângi), plătești taxe ca altcineva să-l curețe pentru tine, cel ce curăță gunoiul adoptă aceiași atitudine ca și tine și luptă pentru binele personal, apoi te plângi din cauza poluării și a unui oraș murdar. Pe deasupra, te plângi și de creșterea taxelor pentru salubrizare. E mai ușor să previi o boală decât să o vindeci, dar cine sunt eu să vorbesc?!
Fiecare persoană este specială în felul său- are calități și defecte, puncte forte și slăbiciuni, păreri, idealuri- și comparând, de fapt, ucizi Spiritul ființei acelui om. Nu va putea niciodata înțelege la fel de bine arta în comparație cu vecinul de la etajul doi, dar se pricepe foarte bine să scrie. Prietena ta nu a știut niciodată să gătească, dar are simțul umorului foarte dezvoltat ( și exemplele pot continua la nesfârșit). Fiecare ființă are un anumit tip de inteligență, prin urmare este o adevărată cruzime spirituală să supui pe cineva unei etichete sau unui concept, unei idei. 

Concluzia este că toți, indiferent de rasă/sex/orientare religioasă/orientare sexuală/mediu de viață/regim alimentar etc, suntem CINEVA. În cartea "Minunea" de Pallacio, copilul diform ce este văzut ca o "ciumă" în școala în care merge spune la un moment dat că fiecare om merită să fie aplaudat în picioare dintr-un motiv sau altul. Scopul este să aducem o valoare lumii în care trăim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu